marți, 26 ianuarie 2010

îmi spunea că ea e o ţestoasă zburătoare

.desena flori mici care se ofileau instantaneu lucrurile
se stricau în prezenţa ei televizorul robotul de cafea
fuma ghemuită pe balcon nu le deranja fără motiv spunea
lasă praful să le acopere aşa le conservă nu se tocesc
nu se tocesc da' nici nu le mai găseşti când le cauţi îi
spuneam nu mai mişca picioarele genunchii tăi radiază
sex genele ochii nu-ţi mai arăta sânii în public provoci
accidente vasculare vecinul de palier a murit l-au îngropat
cu o tristeţe rămasă definitiv sub ochii închişi o să rămânem
singuri pe o planetă pustie îi spuneam pescăruşii se adunau
pe plajă lângă tine erau toţi masculi îţi aduceau alge şi
pietricele ieri băieţelul de la 3 a avut o erecţie spontană
când l-ai întrebat dacă vânează vrăbii cu praştia lasă
oamenii să trăiască nu le mai arăta schimbarea la faţă
le face rău îi consumă uită-te la mine nu mai pot decât
să las umbre pe ziduri râdea şi se îndepărta imperceptibil
ca o stea care îşi caută un loc în univers unde să explodeze
de una singură

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu