craniul meu este o peşteră
cu bizoni pictaţi şi mari stalactite
lacuri adânci în care se zăresc
oasele urşilor vânaţi cu pietre ascuţite
sălbaticul care o locuieşte
doarme pe o prispă de lemn
lângă fereastra săpată în piatră
coboară în fiecare dimineaţă
pe funii cu meşteşug împletite
în locul ascuns unde bate inima mea
scotoceşte în lăzile pline de hărţi prăfuite
caută ieşirea secretă care îl va duce afară
în lumina orbitoare a celor doi sori
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu